Ce se știe despre Skoda Citigo E, primul model electric al cehilor

de: Alexandru Rizea
09 03. 2018

Cehii de la Skoda se reorientează și ei și se pregătesc să scoată pe piață Skoda Citigo E, primul lor model electric. Mașina destinată orașelor aglomerate va fi lansată anul viitor și cehii își doresc să rupă gura târgului cu fratele geamăn al lui „Volkswagen Up” . Iată câteva informații despre Skoda Citigo E:

Skoda Citigo E va debuta pe piață în anul 2019;

Conform anunțului oficial, modelul Skoda Citigo E va avea o autonomie de 300 de kilometri;

Autonomia de 300 de kilometri este o valoarea aproape dublă comparativ cu Volkswagen e-Up!

Modelul de oraș Skoda Citigo E va fi frate de platformă cu alte două modele: Seat Mii și Volkswagen Up, Ultimul dintre acestea are deja o versiune electrică e-Up, care se vinde doar pe piața din Europa. Conform informațiilor neoficiale, tot în 2019 vom vedea un Volkswagen e-Up! și un Seat e-Mii cu autonomie de 300 de kilometri;

Întrebat dacă denumirea mașinii va conține și o cratimă, Alain Favey, șeful Skoda pe vânzări și marketing, a declarat la Salonul Auto de la Geneva: „Asta e o întrebare bună. O poți numi Citig-E dacă așa îți place. Cel puțin deocamdată”;

Cel mai ieftin model Skoda Citigo are în România un preț de pornire de 7.641 de euro sau 5.850 de euro cu Programul Rabla. Este vorba despre modelul Citigo Avantaj 1.0 MPI de 60 de CP. Nu se știe ce preț va avea noul Skoda Citigo E;

Skoda Citigo E face parte din planul constructorilor Skoda de a avea 10 modele electrice până în anul 2025, așa cum au anunțat în urmă cu câteva luni. Dintre acestea, șase vor fi automobile complet electrice și patru vor fi plug-in-uri;

Primul model Skoda Citigo a ieșit pe piață în anul 2011. Interesant este că la testele Euro NCAP, Citigo se mândrește cu cinci stele, destul de mult pentru un automobil atât de mic.

Tot în anul 2019, cehii vor prezenta și Skoda Superb PHEV (plug-in hybrid). În total, sistemul plug-in hybrid va oferi 218 cai putere astfel: benzină de 1.4 litri și 156 de cai putere și un motor electric de 85 kW (116 CP).

Producătorul Skoda a depășit în premieră, în 2017, pragul de 1,2 milioane de unități livrate. Acesta este în al patrulea an în care vânzările trec de un milion de unități. În Europa Centrală compania a livrat 200.000 de mașini, din care 95.000 în Cehia și 66.000 în Polonia. Pe Bătrânul Continent, Skoda a vândut 37.100 de exemplare Citigo.